Obiectivele WORKSHOP-lui:

  • Conștientizarea rolurilor profesorului în asigurarea unui mediu favorabil stimulării unei relații de calitate dintre profesor și student;
  • Identificarea particularităților specifice vârstei studenților;
  • Deprinderea de a utiliza metode psihologice de cunoaștere a studenților;
  • Descoperirea aspirațiilor și așteptărilor studenților; limitarea impactului problemelor psihologice ale studenților.

Actule ducativ este un act ce ţine de sfera relaţiilor interpersonale, eficienţa sa se decide pe terenul raporturilor concrete zilnice dintre profesor şi student. În problema relaţiei profesor-student, pe lângă o bogată experienţă pozitivă ce s-a acumulat în decursul anilor se constată că, uneori, predomină arbitrajul, practicile învechite şi prejudecăţile pe care o atitudine conservatoare le menţine. Pentru perfecţionarea relaţiei profesor-student este necesar să se ia în considerare obiectivele educaţiei, pe de o parte, şi psihologia tineretului contemporan, pe de altă parte, actul instructiv-educativ fiind un proces ce continuă să fie o invenţie socială.

Relaţiile dintre profesor şi studenți se polarizează, în general, în sentimente de simpatie, încredere reciprocă sau, dimpotrivă, de antipatie, neîncredere şi chiar ostilitate. Sunt şi cazuri când contactul spiritual dintre profesor şi student nu trece de zona indiferenţei (clasa nu există pentru profesor şi nici profesorul pentru clasă). Iniţiativa trebuie să aparţină însă profesorului, care ţinând seama de legea esenţială a relaţiilor afective interumane potrivit căreia: „simpatia şi bunăvoinţa naşte simpatie şi bunăvoinţă, antipatia şi ostilitatea trezesc sentimente de calitate”, trebuie să conducă, să dirijeze aceste relaţii şi să le structureze pe relaţii de colaborare. În urma studiilor efectuate s-a constatat că o parte dintre profesori nu reacţionează adecvat nici în cazul răspunsurilor bune (corecte) ale studenților şi nici în cazul răspunsurilor greşite (nule) ale studenților.

Sursa de nemulţumire a studenților îşi are originea în comportamentul unor cadre didactice, în imaginea deformată pe care unii studenți o au despre profesori şi profesorii despre ei. Utilizarea noilor tehnologii didactice, instruirea programată, duc în cele din urmă tocmai la selecţionarea şi întărirea comportamentelor adecvate, la realizarea în condiţii optime a conexiunii inverse, la aprecierea performanţelor academice ale studenților pe baze ştiinţifice şi în condiţiile unei obiectivităţi ştiute.

Indiferenţa faţă de personalitatea studentului ameninţă nevoile şi trebuinţele spirituale ale acestuia faţă de sine, nevoia de răspuns afectiv din partea celor din jur, nevoia de securitate pe termen lung, de succes, precum şi nevoia de a aparţine unui grup şi a fi acceptat de acesta.

Un profesor care are o comunicare deschisă, flexibilă cu studenții trebuie să ştie să gândească modalităţi de înlăturare a unor dificultăţi şi obstacole posibile. Comunicarea trebuie făcută cu toţi studenții, antrenându-i pe fiecare în parte, în funcţie de particularităţile şi caracterul fiecăruia. Depinde, în primul rând de conduita profesorului, pentru ca toţi studenții să fie implicaţi în actul didactic. Profesorul care cunoaşte arta comunicării şi care deține aptitudini pedagogice ştie că noțiunile se pot preda împreună cu studenții, că informaţia nu trebuie să fie unidirecţională, doar ca un bagaj de informaţii pecare studentul trebuie să şi le însuşească.

În concordanţă cu principiul participării active trebuie să facem din student un partener. Şi nu orice fel de partener, ci unul activ, curios, atent, care să înveţe, un partener în care să investim încredere şi pe care să-l respectăm. Numai astfel resursele umane, temporale, materiale pe care le implicăm în procesul instructiv-educativ se vor transforma în satisfacţii. A fi profesor înseamnă nu numai a poseda cunoştinţe de specialitate dar, foarte importantă este, şi capacitatea de a le transmite şi traduce didactic.

În activitatea sa, profesorul nu se raportează doar la activitatea pur ştiinţifică, ci şi la cea educaţională. El este managerul activităţii educaţionale. Această calitate se subsumează celei de manager al actului educaţional în ansamblul său, care cuprinde şi statutul de manager al actului didactic. În calitate de colaborator, consilier, partener al studentului, profesorul are o serie de aşteptări de la studenții săi. Aşteaptă o comunicare deplină cu studenții în tot ceea ce întreprinde în plan educativ dar şi un feed-back pozitiv din partea lor. În acelaşi timp, aşteaptă să fie respectat în calitatea pe care o are.

Pentru o relație de calitate trebuie să ţinem seama de câteva reguli simple şi anume: dorinţa de a înţelege şi a asculta, disponibilitate, implicare, discernământ şi obiectivitate în evaluarea comportamentelor studenților, onestitate, bunăvoinţă, respect reciproc, flexibilitate în gândire, toleranţă, complementaritate, sentimentul de dăruire, găsirea unui limbaj comun, altruism, interese comune, preocupări comune, cooperare, curaj, îndrăzneală, simţul umorului.

Un profesor bun trebuie să ştie calea pe care s-o aleagă pentru ca relaţia profesor-student să fie cât mai eficientă. Profesorul trebuie să-i dea încredere studentului în forţele sale, să prindă curaj, să-l facă să se implice înrelaţia de comunicare, să reuşească să-l antreneze intr-o discuţie constructivă. E necesar ca studenților să li se transmită acea sete decunoaştere, acea disponibilitate şi flexibilitate în gândire, dorinţa de comunicare. Profesorul trebuie să ţină seama de opiniile studenților, de dorinţele, de aspirațiile și așteptările acestora, de personalitatea fiecăruia în parte.

În relaţia profesor-student trebuie avut în vedere, nu în ultimul rând, şi personalitatea studenților. Desigur, comportarea profesorului în sala decurs / seminar este condiţionată, în mare măsură, şi de atmosfera existentă, de comportarea studenților. Contează, totodată, şi opiniile, valorile, atitudinile şi caracteristicile personale ale profesorului. De exemplu: nu este totuna dacă este sever sau nu, îngăduitor sau drastic cu studenții, flexibil sau rigid în raport cu aceştia, tolerant sau nu. Astfel spus, exercitarea rolului depinde de structura, personalitatea şi particularităţile psihice ale purtătorului acestora. Ca dovadă, fiecare profesor personifică rolul într-o manieră originală şi ajunge în cele din urmă la un stil propriu în actul comunicării educaţionale.

Relaţia profesor-student este reciprocă. Fiecare transmite mesaje-semnale, fiecare le percepe diferit dar se influenţează reciproc. Anumite cerinţe influenţează personalitatea fiecăruia putând deveni, cu timpul, constante ale personalităţii.

Teme de discutie:

  • Specificul psihologic al vârstei studenţeşti.
  • Aspiraţii. Aşteptări, probleme psihologice ale studenţilor.
  • Metode psihologice de cunoaştere a studenţilor.
  • Profesorul/cadrul didactic universitar-colaborator, consilier, partener al studentului.
  • Deschiderea la problemele studentului. Disponibilitatea.

Teme aplicative / Exerciții:

  • Lucru individual: Alcătuiţi caracterizarea unui student cu care lucraţi. Importanţa acesteia pentru activitatea cu subiectul.
  • Lucru în perechi: Enumeraţi dintre problemele actuale ale studentului. Avantaje şi dezavantaje ale colaborării cu studenţii.
  • Lucru în perechi: Identificați efectele disponibilităţii cadrelor didactice universitare. Prezentare studii de caz.
  • Lucru în perechi: Stabiliți modalităţi de asigurare a mediului favorabil stimulării unei relații de calitate dintre profesor și student

Bibliografie:

  1. Albu, G., (2008), Comunicare interpersonală, Iași: Editura Institutul European.
  2. Cucoș, C., (1998), Pedagogie, Iași: Editura POLIROM.
  3. Gherguț, A., (2007), Management general şi strategic în educaţie- ghidpractic, Iași: Editura POLIROM.
  4. Iucu, R.B., (2000), Managementul şi gestiunea clasei de elevi – Fundamente teoretico- metodologice, Iași: Editura POLIROM.